Marius Bilașco, oficial la CFR Cluj, a dezvăluit ce contract i-a făcut Nelu Varga lui Andrea Mandorlini în vara acestui an, când l-a readus în Gruia.
Italianul a sosit în vară după plecarea lui Dan Petrescu și, cu toate că acum echipa trece printr-o pasă ceva mai proastă, a întrecut toate așteptările, deoarece a preluat o formație aflată într-o reconstruire din temelii și a reușit să o mențină pe primele locuri, în lupta la titlu.
Bilașco, angajat al fostei campioane a României, a dezvăluit că Mandorlini a fost ademenit cu un angajament pe un sezon, cu posibilitate de prelungire dacă lucrurile decurg bine.
Cu toate că italianul a avut succes în Gruia în trecut, ardelenii au avut mari temeri în ceea ce privește sezonul curent, deoarece odată cu Dan Petrescu au plecat și foarte mulți jucători aflați printre favoriții „Bursucului”, astfel că CFR a fost nevoită să transfere un lot întreg.
„Mandorlini, un an cu opţiune de prelungire. La momentul când Dan Petrescu a plecat, am vândut foarte mulţi jucători, am creat o echipă nouă. în momentul când s-a format această, trebuia să fim şi realişti. N-am renunţat la lupta pentru primul loc, aveam rezerve pentru că majoritatea jucătorilor erau noi.
Suntem acolo (n.r. – la titlu). Noi ne dorim titlul, dar trebuie să fim şi realişti. Când am discuat, am vorbit despre crearea unei echipe cu care să ne batem la primele locuri. CFR Cluj an de an s-a bătut la campionat. Suntem în situaţia în care ne dorim să luăm campionatul, aş fi absurd să zic că nu. Şi el îşi doreşte să ia campionatul”, a spus Marius Bilaşco, la Orange Sport.
„Până în vară, cu opţiune de prelungire. E o chestie în oglindă. El a venit singur, a venit, a semnat contractul. Nici nu l-a citit, l-a dat la un avocat, a zis că e ok. ‘Semnez!’.
Am avut noroc, faptul că a lucrat şi cu Mandorlini, are o relaţie mai veche, au lucrat împreună. El a început să ne cunoască mai bine. Ne-a spus că îşi doreşte să rămână şi din vară”, a spus Marius Bilaşco, la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER